Vremea incepe sa se incalzeasca si sa devina potrivita pentru a ne distra in natura impreuna cu blanosul nostru. Totusi, aceasta incalzire vine cu un risc crescut pentru animalutul nostru ca el sa contacteze diversi paraziti. Chiar daca amenintarea este reala, exista diverse metode de a o contracara si de a ne bucura de beneficiile unei zile petrecute in aer liber impreuna cu prietenul nostru necuvantator. Daca stim cu ce paraziti ne confruntam, vom gasi si armele potrivite pentru a lupta impotriva lor.
Care sunt cei mai intalniti paraziti externi in lunile calde?
Purecii: Indiscutabil, ei sunt parazitii cu cea mai mare prevalenta atat pentru caini cat si pentru pisici. Prin modul de actionare, creaza o senzatie continua de disconfort gazdelor lor. Hranindu-se cu sangele blanosilor nostri, purecii se reproduc usor si repede si, odata instalati, sunt greu de indepartat. Simptomele unei astfel de infestari sunt mancarimea, pierderea parului si aparitia de cruste pe piele.
Exista numeroase metode de tratament pentru indepartarea purecilor precum sampoane sau pipete cu substante active insa recomandarea de baza este preventia. Pentru a nu le da purecilor sansa sa faca viata blanosului nostru mai complicata este esential sa nu le dam voie sa ajunga la el. In acest scop, exista o gama variata de zgarzi antiparazitare iar recomandarea noastra pentru un produs de top este aceasta.
Capusele: Foarte active si numeroase in perioada verii, capusele reusesc sa infesteze blanosii nostri (dar si pe noi, oamenii) ascunzandu-se si asteptand in zonele cu iarba verde de unde se agata pe trupurile ghinionistilor. Metodele de tratament si preventie sunt similare celor impotriva purecilor. Daca, totusi, prietenul vostru a reusit sa “lege” o prietenie cu o capusa, este foarte important ca aceasta sa fie indepartata de pe piele cat mai repede. O perioada indelungata in care capusa este atasata de blanos poate duce la complicatii si boli greu tratabile precum boala Lyme sau borelioza. Indepartarea capuselor trebuie facuta cu atentie si trebuie sa va asigurati ca nu raman resturi prinse de piele. Daca aveti dubii ca puteti indeplini usor aceasta sarcina, apelati la un medic veterinar. La fel ca in cazul purecilor, asigurati-va ca nu le dati ocazia capuselor sa ajunga pe piele, in primul rand, folosind unul din produsele din aceasta lista.
Paduchii: Afectand atat cateii cat si pisicile, acesti paraziti traiesc in blana animalutelor noastre. Acolo, paduchii se folosesc de clestii lor pentru a se fixa in timp ce sug sangele gazdei lor. Simptome ale unei infestari cu un astfel de parazit sunt: mancarimea asociata de scarpinat, rani sau zone fara par in jurul urechilor, umerilor sau a vintrelor. Din fericire, paduchii au o mobilitate redusa (spre deosebire de pureci) si nu sunt capabili sa sara sau sa zboare de la o gazda la alta sau sa se aseze pe diverse locuri in natura de unde sa se ataseze din nou. Cu toate acestea, in cazul contactului fizic direct cu un animal infestat, ei pot cu usurinta sa migreze pe noua gazda.
Este important sa verificati blana prietenului vostru dupa iesiri in natura dar si in cazul in care el manifesta vreunul din simptomele descrise mai sus. Tratamentele pentru paduchi sunt asemanatoare celor pentru pureci si capuse si pot fi folosite aceleasi produse. Ca de obicei, preventia va scuteste de complicatii inutile asa ca e important sa ii acordati o atentie sporita.
Tantarii: Atat pentru caini cat si pentru pisici, cele mai mari amenintari in cazul muscaturilor de tantari sunt virusul West Nile precum si dirofilaria (viermi care se instaleaza in organele interne). Din fericire, cazurile contactarii virusului West Nile sunt foarte rare (dar trebuie retinut ca nu exista tratament sau vaccin pentru aceasta boala). Pentru a preveni bolile transmise de muscaturile tantarilor, blanosii nostri ar trebui tinuti in interior in perioadele cu cea mai mare activitate a acestor paraziti (la apusul si la rasaritul soarelui). De asemenea, proprietarii de catei sau pisici ar trebui sa se asigure ca nu creaza in jurul casei conditiile inmultirii populatiei de tantari (elimina zonele cu apa nefolosita, utilizeaza plante sau substante care indeparteaza tantarii etc.). Daca, totusi, locuiti intr-o zona in care tinerea la distanta a acestor paraziti este problematica, incercati sa folositi spray-uri sau creme imptriva lor. Aveti grija, totusi, sa cititi eticheta acestor produse inainte de aplicare. Desi probabilitatea este redusa, unele produse pot fi daunatoare blanosilor nostri.
Asa cum am mentionat deja, o alta amenintare pentru prietenii nostri necuvantatori o reprezinta dirofilaria sau o specie de viermi care afecteaza organele interne si care pot ameninta viata gazdei. Dar despre acestia, precum si despre toata gama de viermi pe care ii poate contacta animalutul vostru, vom aminti in articolul urmator.
